25 iun. 2012

Top negativ

Este greu. Este inimaginabil de greu sa te lupti cu ignoranta si mandria oamenilor. Te documentezi, citesti, cauti, verifici, intorci pe toate partile, citesti din nou, citesti altceva, intrebi, afli, afli afli... Concluzia este aceeasi: nu exista justificare pentru exploatarea animalelor si abuzurile fata de natura si tot ce este viu, pe care noi le savarsim . Stiinta, natura si constiinta ne spun sa ne oprim.
Probabil nu e prima data cand cineva face asta, dar m-am gandit sa intocmesc o lista (top?) cu cele mai ignorante argumente pro mancat animale sau impotriva vegetarianismului si veganismului, in general:

  1. Dumnezeu a facut animalele pentru ca noi sa le mancamSau cum a zis Sarah Palin, republicana americana: If God had not intended for us to eat animals, how come He made them out of meat? (Daca Dumnezeu nu a vrut ca noi sa mancam animale, de ce le-a facut din carne?) You're made out of meat, stupid! In primul rand, sa clarificam: existenta unui zeu creator nu este demonstrabila. Zeul tau este al tau, asa cum iti este comod sa ti-l inchipui, sau cum le-a convenit altora mai mari decat tine sa ti-l impuna. Si cat de convenabil este ca te-ai pus singur, prin intermediul religiei, in centrul universului, toate apartinadu-ti si invartindu-se in jurul tau. Pe langa asta, la o studiere deloc aprofundata a bibliei, descoperim chiar la inceput, in geneza, ca dumnezeu ar fi zis sa mancam doar plante, iar ceva mai tarziu sa nu omoram, nimic, nu doar oameni. Exista si un pasaj care pune egal intre ucidere unui om si cea a altui animal, Isaia 66:3. Si oricum, zeul tau reprezinta doar o ipoteza, o percetie, iar altii ar spune chiar o inventie. Faptul ca noi distrugem planeta prin obiceiurile si dieta noastra iresponsabila este un fapt clar, o realitate palpabila pentru toti cei ce vor sa is dea jos ochelarii de cal. Nu o parere, nu o inchipuire, nu o ipoteza. Se intampla chiar acum, in timp ce tu citesti. 
  2. Fara ca noi sa le mancam, aceste animale ar disparea. Ele exista datorita noua. Nu inventez, chiar am auzit-o pe asta. Chiar si cu specificatia ca ar trebui sa ne fie si recunoscatoare pentru viata lor. Cea traita in inchisori infecte, mancand hrana nenaturala, imbibata in hormoni si antibiotice, fara asistenta medicala, atat de necesara. O viata care nu aminteste nici pe departe de viata naturala a animalului despre care e vorba. Si in fine, o viata curmata in mod inimaginabil de barbar si injositor pentru specia noastra. Niciun animal nu isi da viata de buna voie pentru stomacul nostru, nicio vaca nu isi trimite vitelul de buna voie la casap, ca noi sa ii bem laptele. Daca ne preocupa extinctia, probabil trebuia sa ne trezim acum muuulta vreme, cand, de exemplu, domesticirea vacii a dus chiar la extinctia speciei din care ea se trage. Daca ne preocupa extinctia speciilor, poate ar trebi sa incetam sa defrisam, asanam, modificam genetic si sa consumam mai mult decat putem duce, noi si unica noastra planeta.
  3. Daca ne oprim din mancat animale, ce facem cu cele din ferme, le lasam sa ne cotropeasca? Un alt punct e vedere care atinge noi cote de prostie si absurd. In primul rand sa clarificam: vacile, oile sau porcii nu se inmultesc pentru ca s-au imperecheat, NU! Cineva cu studiile necesare, obtine ejacularea manuala a mascului, recolteaza sperma, iar apoi, probabil cu aceeasi mana, insemineaza vaca, oaia sau purceaua. Inmultirea lor e controlata de noi. La fel cum tot noi decidem cate oua incubam pentru obtinerea puilor. Tot ce trebuie sa facem e sa inchidem fabrica, vorba lui Philip Wollen. Trecerea catre vegetarianism si veganism se va face treptat, nicio schimbare de genul acesta nu s-a facut brusc si nimenu nu se asteapta la asta. Si sa il citez tot pe Philip Wollen, puteti sa va permiteti aceasta indulgenta: mancati toate animalele care exista acum in ferme, dar opriti-va cand terminati. 
  4. A manca animale este natural, stramosii nostri o faceau, noi suntem vanatori innascuti. In primul rand, trebuie sa clarificam ca exista o diferenta abisala intre cum mancau stramosii nostri carne si cum mancam noi in aceasta epoca, in vestul "civilizat". Daca acum sute de mii de ani vanam, o faceam doar din necesitate si la o scara mult mai mica. Acum, faptul ca am evoluat dpdv stiintific si tehnologic, desfiinteaza necesitatea de a omori animale pentru hrana. Asadar, daca omoram un porc (care mai intai consuma apa si hrana mult si bine), o facem pentru gust si lacomie, nu necesitate. Iar asta nu este moral in niciun caz. In al doilea rand, nu suntem nici pe departe vanatorii innascuti ce ne credem a fi. Iar studiile unor oameni muncitori si destupati ne arata ca noi, homo sapiens, nu am fost de la inceput mancatori si de carne, vanatoarea a aparut ca un comportament social in comunitatile primitive, si se intampla doar in sezonul in care vegetatia nu putea sutine comunitatea. Iar acum sa continuam sa supunem animalele nevinovate la ororile acestea, dar la o scara gigantica, doar pentru ca am facut-o si in trecut, nu este doar lipsit de logica, dar este si incredibil de imoral. De ce sa faci un rau cand poti sa nu il faci? Si de cand avem ca model moral oamenii care au trait acum zeci si sute de mii de ani? Asta e tot ce putem?
  5. O dieta bazata pe plante nu ar putea fi sustinuta de planeta, fara a manca animale am muri. Gresit. De fapt, e pe dos: industria carnii pune o uriasa presiune asupra planetei, pentru ca trebuie sa hraneasca din rodul ei aproape 70 miliarde de animale de uscat pe an. Da, astea sunt noile estimari, 56 mld e istorie deja, valabil pentru 2001. Mancand aceste animale, nu recuperam decat de la o zecime la o treime din ce au consumat ele, si asta oricum cu emisii de dioxid de carbon de zeci de ori mai mari, plus cele de metan Un vegan e responsabil pentru emisii de 0.19 tone dioxid de carbon pe an, in timp ce un omnivor depaseste 2 tone! In momentul de fata, 50-80% din culturi merg catre animale. Padurile sunt defrisate, solul erodat, oceanele otravite. Stiati ca 50% din capturile de peste ajung hrana pentru animalele din ferme??
  6. Noi am evoluat datorita consumului de carne, face parte din noi. Gresit! Cercetatorii au descoperit ca boom-ul evolutiv al intelectului uman se datoreaza... cartofului! Sau mai exact, alimentelor cu amidon, care a permis hranirea si cresterea creierului, intr-un mod in care carnea nu a putut sa o faca, fiind putina si greu de obtinut, deci total ineficienta.
  7. Carnea face parte din cultura noastra, nu putem renunta la ea. La fel si batutul nevestei a facut si inca mai face parte din anumite culturi, la fel aruncarea unei capre vii din turla bisericii, batutul copiilor, pedepsirea homosexualitatii, etc. Toate au facut parte din cultura, si pe alocuri inca mai fac. Asta nu inseamna ca sunt justificabile, corecte, morale. Traditia poate reprezenta in anumite cazuri un reper moral, insa nu intotdeauna, si nu fara sa punem sub semnul intrebarii. Faptul ca tie iti place sa mergi cu prietenii la gratar nu are nicio relevanta, faptul ca pentru tine sarbatorile inseamna sarmale mancate in compania familiei, nu are nicio relevanta, faptul ca tie iti e comod sa mananci sandvisuri cu sunca in pauza de masa, nu are nicio relevanta. Viata nu se rezuma nici pe departa la ce iti face tie placere, relatiile interumane, fie de sange sau nu, nu se rezuma la mancarea consumata cu vreo ocazie speciala sau zi de zi. Inainte de a ne ingriji de placerea personala, trebuie sa fim responsabili. Nu inteleg de ce e asa greu de inteles si acceptat. Alegerile tale trebuie sa fie responsabile, informate, generoase. Planeta are nevoie ca tu sa nu mai mananci carne, nu exista indoiala. Deci?
In momentul de fata, oamenii de stiinta spun ca avem la dispozitie doua decenii pentru a schimba drastic practicile distrugatoare, apoi atingem punctul critic, the point of no return, tot ce facem dupa nu mai are niciun efect. Copilul meu va avea 22 de ani atunci. Altii sunt doar pe cale sa se nasca, sau nici macar.Ce le lasam?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...